PDL şi PSD au intrat în campanie la egalitate. În urma alegerilor locale, ambele partide au obţinut acelaşi scor: 28%. PDL a avut în faţa PSD doar 7.000 de voturi. Nesemnificativ, raportat la cele 2,4 milioane de voturi colectate.

De la egalitatea iniţială, ultimele sondaje semnalează o revenire a PSD, iar unele îl creditează cu un uşor avans faţă de PDL.

În realitate, PSD nu este nicidecum pe un trend crescător. Nu s-a pogorât peste noapte simpatia populară asupra partidului condus de Mircea Geoană. În schimb, la PDL se înregistrează o demobilizare a electoratului.

La o prezenţă de şapte milioane de alegători, să fii cu trei procente peste adversar înseamnă să ai 200.000 de voturi în plus. Aceste voturi te pot transforma în câştigător. În consecinţă, alegerile vor fi câştigate de partidul care reuşeşte să-şi mobilizeze mai bine votanţii. Nu de partidul care câştigă noi alegători, ci de partidul care reuşeşte să-şi menţină electoratul din vară. Aici intervine rolul primarului. Din acest motiv, avantajul poate fi de partea PSD. Electoratul său este preponderent rural. Iar electoratul rural se mobilizează mai uşor şi mai ieftin la vot. Alegătorul de la ţară nu este stimulat de problematica doctrinară a decesului capitalismului sau de argumente de ordin moral induse de dosarele penale ale lui Adrian Năstase. Ci prin ajutoare sociale, prin pomeni electorale sau prin paranghelii cu mici şi bere. Electoratul rural este mai pragmatic decât cel urban. Există sate atât de sărace încât locuitorii lor şi-ar vinde votul pentru 50 de lei. Există încă sate afundate în noroi. Şi dacă le torni asfalt pe uliţă, le-ai câştigat pe veci. Electoratul rural are nevoi minime, dar vitale. Fiecare primar de comună are o listă exactă a amărâţilor din cătunele peste care domneşte. Şi nu sunt puţini. „Cei mulţi“ supravieţuiesc cu ajutoarele sociale distribuit