Florian Bichir: "Pe 12 decembrie 2004, România se balansa deasupra istoriei, precum un acrobat fără plasă."
Datele erau confuze. Soarta se măsura la gramaj. Unele sondaje îl dădeau la 20,40 pe Adrian Năstase drept virtual câştigător, cu 51% la 49%. La sediul PSD din Kiseleff era entuziasm mare, se primeau telefoane de felicitare. În cartea sa „Cabinet de prim-ministru“, Eugen Bejinariu îşi aminteş te că George Copos triumfa la 20,55 şi „clama că împlinirea PSD este şi împlinirea lui, că a contribuit la ea, că este mândru de a fi membru al alianţei pe care partidul său (atunci PUR, acum PC) a făcut-o cu PSD“. Şi la 20,55 lumea îl felicita pe Adrian Năstase. După anunţarea exit-pollurilor de la ora 21.00, sediul PSD s-a golit de gaşca de „admiratori“. Care, iuţi de picior, s-au prezentat în Modrogan, să fie văzuţi alături de învingător, de Traian Băsescu.
Bejinariu scrie negru pe alb ceea ce toată lumea ştia în târg: George Copos a fost artizanul trădării PUR. Sau al negocierii cu Alianţa D.A., depinde ce termen preferaţi. Sau al soluţiei imorale, cum i-a spus preşedintele Băsescu. George Copos l-a luat de mână pe şeful său, Dan Voiculescu, şi l-a dus la negocieri. Dan Voiculescu, mare om - mare caracter, le-a dat pesediştilor o explicaţie aiuritoare pentru gestul său: „Noi (PSD şi PUR) am avut o uniune electorală, nu una politică, şi, după câte ştiu eu, campania electorală s-a încheiat“. O fi politica o damă de consumaţie, dar să o prezinţi domnişoară cuminte, cu pension, e deja prea mult!
În urma manevrelor sale, pentru că altfel nu-mi pot explica, George Copos a ajuns să ocupe funcţia de viceprim-ministru! Tristă ţară în care un personaj precum George Copos - bun la afaceri, dar corijent la moralitate - ajunge al doilea om în executiv. Rapidiştii, şi nu doar ei, ştiu de ce!
George Copos şi-a făcut damblaua de a fi m
