Vladimir Tismăneanu: " O spun cu deplină responsabilitate şi convingere - în cultura românească a ultimelor cinci decenii, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. "

A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea şi demistificarea pretenţiilor ideologice ale acestei forme de totalitarism. A surprins legăturile de adâncime, infra-raţionale, dintre comunismul românesc (şi nu numai) şi variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrăţişat temele, fantasmele şi obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist. Nu cred că greşesc încadrându-i pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca în perimetrul a ceea ce putem numi patriotismul liberal. Mai precis spus, al unui sentiment naţional sobru care nu se jenează de valorile umaniste în care crede şi care nu pactizează cu pompierismul şovin ori cu doctrinarismul descărnat al unei stângi tot mai sectare. Mândria naţională nu este un păcat câtă vreme nu este utilizată manipulativ precum în acţiunile intolerante şi oportuniste ale jandarmilor culturali. A-ţi iubi naţiunea este o chestiune de demnitate. Eroarea constă în a face din dimensiunea naţională un fel de test absolut şi mai ales de a o subordona unor porunci politice imediate. Acest articol este un fragment din prefaţa volumului Monica Lovinescu, „Etica neuitării. Eseuri politico-istorice“ lansat la Târgul de carte Gaudeamus în colecţia „Zeitgeist“ pe care o coordonez la Editura Humanitas.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conştiinţei istorice, găsim în opera ei argumente imbatabile pentru a nu uita. Observând, în consens cu Alain Besançon, absenţa ori mai degrabă debilitatea unei acţiuni de damn