SAU LIBERTATEA ABSOLUTĂ DE CIRCULAŢIE A IDEILOR SIMPLE.
Arhitectura este o disciplină care se situează pe graniţa îngustă dintre aplicaţia tehnică şi creativitatea artistică. Cine nu e suficient de riguros pentru a se face inginer şi nici îndeajuns de talentat pentru artele plastice se face arhitect… E o glumă veche, cam răutăcioasă, pe care puţini dintre membrii breslei o gustă cu adevărat. În unele epoci istorice arhitectura era venerată, iar arhitectul adulat la fel de intens ca şi poetul sau sculptorul.
Istoria modernă a arhitecturii şi formidabila dezvoltare tehnică au schimbat puţin datele problemei, astăzi corpul arhitecţilor fiind împărţit pe specializări stricte şi chiar divizat după criterii comerciale: valoarea pe piaţă a firmei, numărul angajaţilor, cifra de afaceri, mărimea şi numărul comenzilor. Câteva şcoli importante s-au impus la nivel mondial. Ele dau direcţiile de creaţie pentru prezent şi mai ales pentru viitor, lansează ideile cele mai originale, controlează piaţa pe segmentul înalt şi mediu. Dar mai cu seamă propun idei generale asupra cărora nu se pot obţine drepturi de autor, ele circulând liber printre specialişti şi având rolul să fertilizeze un teren productiv.
CONCEPT FĂRĂ GRANIŢĂ
La nivel conceptual, ideile arhitecturale nu pot avea graniţe. Ele circulă liber, beneficiind de forţa inventivă şi talentul creativ al tuturor membrilor breslei, fiecare proiect în parte având amprenta inconfundabilă a autorului. Poate că ceea ce astăzi obişnuim să numim, cu un termen devenit generic, globalizare poate fi dovedit cu putere de exemplu în domeniul arhitecturii, acolo unde marii creatori îşi pun ideile în valoare traversând oceane şi continente, ignorând religii şi orânduiri sociale, neglijând sisteme politice sau orgolii naţionale.
Marile culturi şi glorioasele tradiţii arhitecturale sunt pe
