Locuitorii Albionului sunt în topul occidentalilor care nu refuză aventurile de o noapte. Sursa: Reuters
Mitul britanicului scorţos şi rece poate fi dat uitării. Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Bradley, din statul american Illinois, relevă faptul că britanicii sunt cei mai libertini locuitori ai unei ţări occidentale puternic industrializate, potrivit unui indice care a luat în calcul aventurile de o noapte, numărul total de parteneri şi atitudinea faţă de sexul cu necunoscuţi, scrie cotidianul „The Times“. Astfel, Marea Britanie s-a clasat, cu un scor de 40 de puncte, pe primul loc între marile puteri economice occidentale şi pe locul 11 în clasamentul mondial, devansând ţări precum Australia, Statele Unite, Franţa şi Olanda.
Ţara cea mai liberală în această privinţă a fost Finlanda, cu o medie de 51 de puncte, iar la polul opus s-a situat Taiwanul, cu numai 19 puncte.
Libertate şi libertinaj
Autorii studiului explică scorul mare obţinut de ţări precum Marea Britanie prin revoluţiile culturale care le-au oferit femeilor mai multă libertate sexuală, rezervată până nu de mult doar bărbaţilor.
În plus, gradul ridicat de promiscuitate al Marii Britanii este cauzat de declinul înregistrat de canoanele privind relaţiile sexuale extraconjugale, de egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi de cultura în care sexul ocupă un loc central.