EVZ a fost în colegiul electoral care l-a trimis în legislativ pe mezinul Parlamentului. La doar 25 de ani, pentru Adrian Mocanu, odraslă de “baron local” şi prosper om de afaceri, viitorul sună ca-n reclamele lui Naumovici.
Adică, bine. Pentru buzoienii din localităţile butaforice ce s-au aflat în raza colegiului electoral cu pricina, mâine este o chestiune de obişnuinţă, cu răul, şi cu România reală. În cifre şi procente, povestea sună necomplicat şi rece. Adrian Mocanu şi-a câştigat un loc în Camera Deputaţilor, obţinând la uninominalul recent încheiat suficiente voturi încât să nu mai treacă prin furcile caudine ale redistribuirii.
La 25 de ani, domnul în cauză este cel mai tânăr parlamentar român. Şi, probabil, un adept al butadei lui Petre Ţuţea – “dacă nu eşti de stânga până la 30 de ani înseamnă că nu ai inimă”.
Adrian Mocanu are inimă. Aşa că s-a încris în PSD. Iar trandafirii l-au răsplătit cu vârf şi îndesat, plasându-l într-un colegiu “strategic” din judeţul Buzău, în compania unor competitori admirabili în afişe şi cvasi-inexistenţi în spaţiul public: Robert Chioveanu de la PNL şi Paul Beganu de la PDL.
Afaceri pe bani publici
Procentele populare ale lui Adrian Mocanu ascund însă rădăcini nevăzute şi complicate. Cel mai tânăr parlamentar din această legislatură este fiul lui Victor Mocanu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău şi, după obiceiul locurilor, “baron local”. Jurnalistic, povestea rece începe să capete consistenţă prin cantitatea de suspiciuni pe care o produce.
La drept vorbind, nu suntem primele victime ale curiozităţii în subiectul “Adrian Mocanu”. Înaintea alegerilor, un raport ce inventaria “candidaţii pătaţi” ai uninominalului, îl surprindea pe Mocanu junior în postura consacrată a afaceristului român: cu proiecte şi contracte finanţate de banii publici. Toate,