Episodul 1
Botezul
Tocmai am fost la un botez si toata fiinta mea e strangulata de jena. Biserica aleasa de parintii bebelusului era cocotata sus, pe panta dealului Schitu Magureanu, panta care aluneca lent in raul Dambovita.
Cladirile sunt fatoase, chiar arogante, desi pe dinauntru structura lor de rezistenta lasa de dorit si doar o simpla zgaltaire le-ar culca la pamant.
Am fost la un botez... Cand sunt invitat la un asemenea eveniment, nu refuz. Intru in biserica si ma protapesc foarte aproape de preot, care nici nu simte emotia mea si-si face linistit meseria. Asa s-a intamplat si astazi.
M-am furisat prin multimea stransa acolo, toti oameni cu stare, si am ajuns chiar langa coasta preotului care, avandu-i pe nasi in fata, le vara ceaslovul sub nas si le arata cu degetul locul de unde sa citeasca Crezul. Nasa, draguta foc, pusa oarecum intr-o situatie inedita, se zgaia ca sa descifreze ce i se aratase.
Am fost de cateva ori tentat sa-i suflu observand ca abia se descurca, dar un minim de decenta m-a facut sa ma abtin. Chiar? Ce-ar fi fost sa-i soptesc la ureche, cu dictie perfecta, "Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul" etc etc... In primul rand s-ar fi intors spre mine ofensata si ar fi ripostat, "Merci, pot si eu sa citesc." Apoi ar fi sarjat, "Aha, vrei sa-mi arati ca stii pe de rost? Mare scofala!" Abtinandu-ma, am prevenit o situatie neplacuta, asta-mi mai lipsea...
Din fericire, spre deosebire de cununie sau de inmormantare, botezul dureaza mai putin. Elementul pitoresc al scufundarii copilului in cristelnita ii mai invioreaza pe cei care deja s-au plictisit. Plange sau nu plange mogaldeata? Se sperie sau nu se sperie? Intrebari de felul asta...
Pe tatal copilului il stiam de cand era chiar el de o schioapa. Maica-sa, o femeie distinsa, dar cu idei cam ciudate, vazuse in mine un fel de posibil
