Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţie în fotbalul spaniol?

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 6 decembrie 2008 ·

Două partide ar fi fost trucate sezoanele trecute, potrivit mărturisirilor unor participanţi la aranjamente

Valuri mari în fotbalul spaniol. Le provoacă două mărturisiri înregistrate din care reiese că în finalul stagiunilor trecute au existat aranjamente decisive pentru stabilirea clasamentului. Dezvăluirile aparţin unor participanţi la evenimente.

CAZUL 1. Într-una dintre convorbiri, fundaşul Inaki Descarga, atunci la Levante (plecat între timp la Legia Varşovia), vorbeşte cu preşedintele clubului, Julio Romero, despre trucarea partidei de la Bilbao, în ultima etapă a sezonului 2006-'07 din Primera. Potrivit înregistrării, au fost 4 jucători care au acceptat bani ca să cedeze meciul. Al 5-lea, portarul Molina, s-a retras din afacere în ultima clipă, apărînd apoi excelent. Cîte 27.000 de euro a luat fiecare "blatist", sumă împărţită într-una din băile stadionului. Învingători cu 2-0, Etxeberria şi colegii săi de la Bilbao s-au salvat de la retrogradare.

CAZUL 2. În cealaltă discuţie, Jesuli, împrumutat în acel moment de FC Sevilla la Tenerife, admite că a acceptat bani pentru a pierde la Malaga, în runda finală a stagiunii trecute din Segunda. Preţul trădării: 6.000 de euro de jucător. Gazdele s-au impus cu 2-1 şi au promovat în Primera, cîştigînd disputa cu Real Sociedad. Chiar preşedintele ultimilor, Inaki Badiola, a purtat discuţia înregistrată cu Jesuli. Tot el a făcut-o publică în media.

CONSECINŢE. Şi Descarga, şi Jesuli au negat că ar fi primit bani pentru a pierde partide. Federaţia de la Madrid a anunţat însă că va deschide o anchetă. În plus, guvernul spaniol a anunţat că va sprijini orice investigaţie legată de cele două cazuri fiindcă "asemenea practici trebuie eliminate din sport".

Două partide ar fi fost trucate sezoanele trecute, potrivit mărturisirilor unor participanţi la aranjamente

V

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 17 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 31 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°