Băcăuanilor racordaţi la sistemul centralizat de încălzire li se pregăteşte contorizarea la pauşal. Conducerea Primăriei Bacău doreşte reintroducerea facturării consumurilor de apă şi căldură în sistem pauşal începând cu anul viitor. Oficialii primăriei îşi susţin decizia pe seama raportărilor false ale locatarilor privind consumul la apă şi căldură. Conform primarului Romeo Stavarache, municipalitatea are în vedere renunţarea la serviciile firmelor Elsaco şi Techem, cele două companii care calculează consumul de căldură în oraşul Bacău.
„Sunt 200 de oameni la CET care pot face treaba asta. Nu vor mai exista firme intermediare, care percep sume suplimentare pentru calcularea consumurilor la căldură. Va exista doar relaţia furnizor - consumator. În următorii patru ani, municipiul Bacău va fi contorizat complet, iar oamenii de la CET vor fi puşi la treabă”, a declarat Romeo Stavarache pentru „Ziarul de Bacău“.
Declaraţia a stârnit un val de protest în rândul conducerii CET Bacău, dar şi în rândul băcăuanilor care sunt încă racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. „Avem repartitoare pe care tot ei ne-au obligat să le instalăm. Mai bine îmi pun centrală termică şi scap de toate aceste hoţii”, a declarat Ionel Avraminoiu, un băcăuan revoltat de posibila întoarcere la împărţirea costurilor de întreţinere cu vecinii.
Şefii CET susţin că măsura este ilegală
Conducerea CET Bacău a rămas şi ea surprinsă de intenţia administraţiei locale şi crede că un asemenea plan este imposibil de realizat. „Nu ştiu ce vrea domnul primar Stavarache, dar acest lucru nu se poate realiza. Convenţia de citire a repartitoarelor este încheiată între cele două firme şi locatari şi nu între noi şi firme”, a declarat Vasile Drăguşanu, directorul CET Bacău.
Acesta nu a ratat ocazia de a-şi apăra proprii angajaţi şi de a-