Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gălăţeanul Adrian Bejan, între Einstein şi Darwin

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 decembrie 2008 ·

Autorul Teoriei Constructală, considerat unul dintre cei mai apreciaţi profesori ingineri români din SUA, Adrian Bejan a emigrat din România la vârsta de 20 de ani. Născut la Galaţi, în 1948, a reuşit să plece din ţară în urma unui concurs organizat pentru câştigătorii unei Olimpiade de Matematică. Contextul politic al acelor ani a facilitat câteva iniţiative liberale ale României, printre care, susţinerea unui concurs de burse pentru studii la universităţi în afara ţării. Viitorul profesor Bejan a câştigat una dintre cele şase burse aflate în concurs, fiind ulterior admis la assachusetts Institute of Technology, în Statele Unite, unde a absolvit studiile superioare, continuând cu un Master şi Doctorat în domeniul ingineriei mecanice.

A a fost ales în topul celor mai citaţi autori din domeniul Ingineriei, conform unui studiu realizat de Institute of Scientific Information şi a condus o activitate de pionerat în lumea ştiinţifică. A fost premiat cu 15 titluri doctorale onorifice de către universităţi din toată lumea şi este autorul a 23 de cărţi din domeniu şi a 470 de articole de referinţă.

Adrian Bejan a precizat că în ceea ce priveşte experienţa emigrării, nu a simţit diferenţe culturale între societăţile americană şi română. “N-am simţit nicio diferenţa, n-aveam percepţia despre conceptul Est şi Vest”. Crescut într-o familie de intelectuali, tatăl veterinar şi mama farmacist, pregătiţi şi formaţi în perioada anterioară comunismului, a învăţat că nu există diferenţe între civilizaţii. Astfel, cultura şi mediul specifice Statelor Unite au fost percepute firesc.

Concepţii noi despre formele naturii

În legătura cu asimilarea culturii locale şi a procesului de tranziţie, au fost necesare nu mai mult de două luni pentru ca profesorul Bejan să se familiarizeze cu limba engleză. “Ceea ce înţeleg eu prin civilizaţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 57 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 58 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°