Parchetul din Sofia a formulat acuzaţii pentru dare de mită împotriva lui Krasimir Ghergov, considerat a fi cel mai puternic intermediar pe piaţa de publicitate şi “proprietar ascuns” (legea bulgară nu permite exercitarea concomitentă a celor două activităţi) de medii electronice. După ce a fost interogat timp de câteva ore, Ghergov a fost eliberat contra unei cauţiuni simbolice de 1.000 de leva (500 de euro).
El este acuzat că a încercat să-l mituiască, cu echivalentul a aproximativ 200.000 de euro, pe Kiril Goţev, directorul general de atunci al televiziunii de stat, în scopul de a împiedica compania “Video International” din Rusia să pătrundă pe piaţa publicitară a televiziunii şi să afecteze astfel monopolul lui Ghergov.
Unul din cei mai populari ziarişti din Bulgaria, Kevork Kevorkian, a prezentat public documente despre care afirmă că dovedesc încercarea de mituire. Iniţial procuratura nu a reacţionat, fiind acuzată de unii lideri ai opoziţiei că deschide o umbrelă politică. Cu o întârziere de câteva luni a fost deschisă totuşi o anchetă cu formula “autor necunoscut”. Codul penal prevede pentru această infracţiume pedepse până la 10 ani de închisoare.
Acum câteva luni, Ghergov a vândut contra sumei de 172 de milioane de dolari companiei americane CME două canale de televiziune (80% din TV-2 şi Ring TV) şi o revistă, rămânând pe post de consultant, scrie ziarul electronic “Mediapool”. El este coproprietar al celui mai popular canal privat de televiziune BTV, al televiziunilor prin cablu Fox, AXN, GTV şi altele. Controlează şi canalul BBT, unde ex-directorul televiziunii de stat Goţev este procurist. Ghergov ocupă poziţii-cheie în turism şi în industria golfului.
Parchetul din Sofia a formulat acuzaţii pentru dare de mită împotriva lui Krasimir Ghergov, considerat a fi cel mai puternic intermediar pe piaţa de publicitate şi “proprie