Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista Melaniei

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 decembrie 2008 ·

Melania Medeleanu este gazda elegantă a Galei „Zece pentru România“, care va fi transmisă vineri de Realitatea TV.

1 /.

Graţia femeii temperează tragedia bărbatului“, spune o vorbă înţeleaptă, care se potriveşte perfect duetului Melania Medeleanu-Mihai Tatulici, amfitrionii evenimentului care deja şi-a creat o tradiţie la Realitatea, „Zece pentru România“. Melania Medeleanu va fi, vineri, coprezentatoare a galei aflate la cea de-a patra ediţie dintre cele zece programate pe o durată de un deceniu, un proiect ce conturează, în mare, portretul preferinţelor românilor când vine vorba de cei mai admiraţi semeni ai lor de pe scena publică. Evenimentul are loc, ca în fiecare an, la Ateneul Român.

Criteriile cele mai relevante în funcţie de care se realizează clasamentul, precum şi personajele care se regăsesc în acesta sunt alese de public şi sunt stabilite în urma unor sondaje realizate de 4 institute de cercetare (IMAS, CURS, INSOMAR, TNS-CSOP).

Anul acesta, printre finaliştii celor 10 categorii (actori, interpreţi, sportivi, scriitori, oameni de afaceri, jurnalişti, analişti politici, tineri politicieni, politicieni, personalităţi publice) se numără nume precum Elena Băsescu, Mircea Badea, George Becali, Traian Băsescu, Radu Moraru, Ionuţ Dolănescu sau Silviu Prigoană.

Topul ei politic

Unul dintre criteriile cărora au trebuit să răspundă oamenii politici este „onestitatea“, pe care Melania o mai vede posibilă în clasa noastră conducătoare.

„Mă feresc de generalizări, pentru că aşa cum nu poţi pune toţi oamenii în aceeaşi oală, nu poţi pune nici toţi politicienii în acelaşi cazan. Daţi-mi voie să fiu idealistă şi să cred că mai intră în luptă şi oameni de ale căror bune intenţii să nu mă îndoiesc“, spune Melania. Asumându-şi doza de subiectivitate, ne-a spus şi care sunt favoriţii ei în a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 51 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 52 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°