Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul Proprietatea va avea un manager vara viitoare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 decembrie 2008 ·

Termenul la care viitorul manager al Fondului Proprietatea (FP) va prelua activele societăţii-gigant se îndepărtează pe zi ce trece. Sursa: Codrin Prisecaru

Dana Lulache, directorul general al Fondului, a declarat că administratorul pe care îl va desemna comisia de selecţie va prelua efectiv conducerea instituţiei în lunile aprilie-mai ale anului viitor.

Această întârziere ar putea fi provocată de termenele necesare primirii avizului din partea membrilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi pentru aprobarea de către acţionarii FP, a explicat ea, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate după Adunarea Generală a Acţionarilor.

Acţionarii decid listarea fondului

Declaraţia Danei Lulache vine după ce, săptămâna trecută, Sebastian Vlădescu, preşedintele comisiei de selecţie a administratorului societăţii, a afirmat că Fondul ar putea avea un manager în martie 2009, cu precizarea însă că procesul ar putea fi prelungit, la cererea companiilor interesate. Acţionarii Fondului au numit-o pe avocata Flavia Teodosiu în funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al societăţii. Ea ocupă locul secretarului de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Cătălin Doică, după demisia sa în noiembrie. Flavia Teodosiu are un cabinet de avocatură şi a fost unul dintre membrii fondatori ai societăţii de avocaţi „Popovici şi Asociaţii“.

Potrivit directorului general al FP, acţionarii au opinii diferite referitor la care ar fi cel mai bun moment pentru listarea pe Bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea.

Astfel, unii consideră că listarea trebuie urgentată, iar alţii sunt de părere că procesul de selecţie a administratorului trebuie făcut cu mare atenţie şi fără grabă. Ea a precizat că procedurile care depind de actuala conducere a Fondului sunt în mare parte îndeplinite.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 16 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 39 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 46 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 56 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°