Becali a transformat Steaua în decorul unui reality-show de duzină

Există un tip de documentar cunoscut în televizune sub numele de “musca pe perete”. E unul dintre cele mai grele şi mai costisitoare formate, dar merită toţi banii. În principiu, constă în obişnuirea treptată a personajelor cu camerele TV, pînă într-atît, încît nu se mai sinchisesc de ele. Îşi văd de treburile zilnice fără să ţină cont că sînt filmaţi.

La genul acesta de naturaleţe a ajuns Gigi Becali. Personaj de reality-show cu fotbal în fundal. Supraexpunerea l-a stimulat să încalce convenţie după convenţie, regulă după regulă. Spune ce-i trece prin cap, face ce-i trece prin cap. Se contrazice nu de la o zi la alta, ci de la o oră la alta.

Nu mai înţelege nimeni nimic? Păi, nu e nimic de înţeles! Becali emite incoerenţă în stare brută. Fără filtre logice. A plecat Munteanu, se întoarce Lăcătuş. Astăzi. Mîine, cine ştie? Ţinînd cont că prin creier trec milioane de impulsuri nervoase pe minut, orice se poate întîmpla. Mai exact, orice se poate spune.

Era previzibil că se va ajunge aici. Nici o surpriză. Embrionii delirului s-au dezvoltat perfect nesănătos în cei cinci ani de cînd Becali a preluat clubul. Ceea ce surprinde însă e dorinţa lui Lăcătuş de a reveni. Şi supărarea lui Munteanu că pleacă, pentru că “unii oameni n-au avut încredere în el”.

Puternică mai e fascinaţia Stelei asupra tehnicienilor! Atît de puternică, încît ar rezista şi unui colaps atomic! O fascinaţie care orbeşte nu temporar, ci definitiv şi inexplicabil reflexele de apărare.

Ca să-l facă invidios pe Don Quijote, Lăcătuş a formulat şi nişte condiţii ale revenirii. Un demers foarte util ca exerciţiu literar. Sau ca banc sec. În anarhia din Ghencea, nici subiectul nu mai poate fi sigur de predicatul său. Oricînd poate interveni un verb distrugător şi răsturna sensul propoziţiei.

Da