Protejate doar în acte, zonele istorice din Bucureşti nu mai sunt astăzi decât nişte insule în care s-au instalat paragina şi mizeria. Reabilitarea clădirilor valoroase se face doar din vorbe. Sursa: Vlad Stănescu
Istorici, restauratori, arhitecţi şi simpli cetăţeni ai Capitalei, îngrijoraţi de soarta oraşului în care trăiesc, s-au întâlnit, la începutul acestei luni, la Institutul Cultural Român (ICR), întrebându- se la unison „Ce se va întâmpla cu casele vechi din Bucureşti?“.
Dezbaterea a fost prilejuită de apariţia albumului „Farmecul discret al Bucureştiului“, cu fotografii de Dan Dinescu şi text de Andrei Pippidi. Sala de conferinţe a ICR s-a dovedit neîncăpătoare pentru bucureştenii preocupaţi de identitatea Capitalei şi de viitorul incert al acesteia. Rezolvările au rămas deocamdată doar pe hârtie.
„Există riscul să fim trataţi de oamenii pragmatici drept nostalgici şi visători. Dar există mize, şi acestea ar trebui înţelese“, a spus Ştefan Vianu, doctor în filosofia culturii şi lector la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“. El a apreciat că ceea ce se întâmplă acum în Bucureşti e o „barbarie, pe care unii o numesc interioară, nu pentru că ar fi legată de suflet, ci pentru că înseamnă retragerea individului în sfera privată şi indiferenţ a lui faţă de sfera publică“.
Se poate, dar nu se vrea
Protejate doar cu numele, zonele istorice ale Bucureştiului au devenit nişte insule izolate, în care s-au instalat paragina şi mizeria. Asta, în condiţiile în care, deşi există un proiect de intervenţie pentru salvarea monumentelor, consilierii municipali nu l-au considerat niciodată o prioritate pentru oraş.
„Există un plan de măsuri de urgenţă realizat pe baza unui studiu făcut pentru 12 zone protejate din Bucureşti. Acesta propune măsuri specifice pentru tratarea imobilelor pe categorii v
