Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD-PDL ne ţin scumpe alimentele de bază

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 decembrie 2008 ·

Reducerea taxei pe valoare adăugată (TVA) la 5% pentru alimentele de bază, măsură inclusă în prima variantă a programului de guvernare, a fost eliminată de membrii PSD-PDL. Sursa: Anita Vizireanu

Vestea nu a căzut deloc bine reprezentanţilor din patronatele alimentare, care se declară dezamăgiţi de iniţiativă, dar nu şi surprinşi. „E trist una să spui şi alta să faci. Această reducere de TVA până la 5% la alimentele de bază avea ca rezultat scăderea preţurilor şi evident creşterea consumului din producţia internă“, ne-a declarat Sorin Minea, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). Acesta s-a arătat oarecum surprins de noua „mişcare“ a PDL-iştilor, spunând că s-ar fi aşteptat măcar să fie chemat la un mic dialog înainte de a se decide renunţarea la idee. „Sunt prea ocupaţi să mai discute şi cu noi acum. Sper sincer să fie doar un zvon“, ne-a mai spus reprezentantul ARC.

Fără pâine mai ieftină

Dezamăgire a fost cuvântul de ordine şi când am cerut o părere din partea celor de la Rompan. „Mă dezamăgesc noii guvernanţi. Dacă ei vor să facă asta, nu-i putem opri. Am crezut că acum o să avem un guvern care ştie să facă legătura dintre nevoie şi realitate, dar se pare că m-am înşelat şi de data aceasta. Nu cred că pentru ei contează că poporul suferă“, ne-a declarat Aurel Popescu, preşedintele Rompan. Potrivit acestuia, cel mai bun moment pentru o scădere a TVA-ului la alimentele de bază ar fi fost în februarie-martie. „Trebuia să fie o consultare înainte de a se lua o astfel de decizie. Noi chiar propusesem să se înceapă această scădere de TVA cu pâinea. Iar dacă în 6 luni nu se vedea niciun rezultat, reveneam la 19%. Dacă se diminua la 5%, sunt sigur că sar fi putut observa o creştere a consumului cu aproximativ 30% şi o scădere a preţului la pâine de 15%“, a mai spus Popescu.

EXPOZIŢIE

„Porkshop“ cu iz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 17 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 17 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 43 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 17 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°