Întreagă presă a purces, ca şi în 2004, la croirea de telenovele având drept subiect aşa-zisa revoltă a lui Stolojan. Invocând binecunoscutele surse. De ce a reacţionat presa la fel şi în 2008?
Gazetarul profesionist nu diferă prea mult de judecător. Ca şi judecătorul, gazetarul profesionist ia în consideraţie doar probele. În cazul lui Theodor Stolojan singura probă credibilă e declaraţia domniei sale din 15 decembrie, întărită de cea de a doua zi. în plus, ca probe circumstanţiale, merită luate în considerare faptele.
Să le reamintim:
1) Retragerea lui Theodor Stolojan n-a perturbat nici măcar cu un milimetru mersul înainte al coaliţiei PD-L-PSD.
2) Deşi, teoretic, prin gestul său Theodor Stolojan a produs o pagubă imensă PD-L, nu s-a pus o clipă problema sancţionării sale de către colegii de partid sau măcar a mustrării sale. Dimpotrivă, Traian Băsescu i-a înălţat ode, iar Emil Boc i-a propus să facă parte din grupul de specialişti în economie. Culmea culmilor!
Autorul aşa-zisei lovituri de teatru a fost prezent, alături de colegii cărora teoretic le-a făcut atâta rău, la negocierile cu PSD. Plecând doar de la aceste probe, presa română trebuia să se năpustească asupra lui Theodor Stolojan şi să-l întrebe de ce şi-a dat seama de existenţa celor două motive abia la cinci zile de la desemnarea ca premier. Pe 10 decembrie 2008, când îi mulţumea preşedintelui pentru desemnare şi se angaja să alcătuiască lista şi programul până în 22 decembrie 2008, domnia sa ştia că unul din preşedinţii de partide - Emil Boc – nu era desemnat ca premier. De ce n-a refuzat nominalizarea, invocând motivul că în timp ce Mircea Geoană va fi preşedintele Senatului, celălalt şef de partid trebuie să fie prim-ministru? Tot la 10 decembrie 2008, domnia sa ştia că trebuie dată o speranţă tinerilor politicieni precum Emil Boc să
