Filarmonica „George Enescu”, cea mai veche orchestră simfonică din Bucureşti, a împlinit săptămâna trecută 140 de ani de existenţă.

Cu toate că ideea înfiinţării unei orchestre apare în planurile „Societăţii Filarmonice” încă din 1833, aveau să treacă încă 35 de ani până când, pe 15 decembrie 1868, Eduard Wachmann a dirijat primul concert simfonic. Prea puţini îl mai amintesc astăzi pe acest dirijor, compozitor şi profesor (1836-1908), director al Conservatorului, căruia îi revin merite cu totul speciale în dezvoltarea şi emanciparea vieţii muzicale bucureştene. Un muzician cu o pregătire solidă, desăvârşită la Viena şi la Paris, care a fost - prin programele de concert concepute timp de peste 35 de ani - un adevărat educator al publicului.

În prima zi a săptămânii trecute a avut loc concertul aniversar, dirijat de Cristian Mandeal şi desfăşurat la Ateneul Român, clădire-emblemă care găzduieşte de la sfârşitul secolului XIX Filarmonica. La eveniment au luat parte personalităţi ale vieţii politice şi culturale, în frunte cu familia regală. În lojile Ateneului au mai fost prezenţi foşti şefi de stat şi de guvern (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase), parlamentari, diplomaţi, foşti directori ai Filarmonicii, compozitori, interpreţi, realizatori de emisiuni tv etc.

Cel mai emoţionant moment a fost secvenţa finală a Poemei Române de George Enescu şi anume Imnul naţional (evident, cel din vremea lui Enescu), la intonarea căruia întreaga asistenţă s-a ridicat în picioare. De fapt prima creaţie orchestrală enesciană, Poema română, a fost ea însăşi aniversată cu acest prilej, la împlinirea a 110 ani de la prima audiţie mondială; aniversat a fost şi… Ateneul, la 120 de ani de la construirea sa.

Concertul s-a încheiat în mod simbolic cu Simfonia a IX-a de Beethoven, soliştii invitaţi fiind soprana Irina Iordăchescu,