Florian Bichir: "A trecut Crăciunul. Vine Anul Nou, un alt motiv de petrecere, pentru marea majoritate a oamenilor."
Sincer să fiu, nu pricep de ce Revelionul este serbat de unii cu atâta fast, cu o disperare sinonimă cu a celui care ştie că nu mai apucă ziua de mâine. Se urlă în delir, băutura curge în valuri, se fac întreceri care are cele mai tari pocnitori. Totul e dus la extrem, devine aproape grotesc. Oameni maturi se clatină murmurând ca sedaţii: „măcar la anul să ne fie mai bine“. Există şi alte zeci de tradiţii, care mai de care mai fistichii. Să fii îmbrăcat în ceva nou, să ai bani în buzunar, să-ţi pupi neamurile sub vâsc (bănuiesc că inclusiv soacra), să nu dai din casă, că nu vei avea spor etc. Plus alte zeci de pseudo-reguli sacre, care diferă de la zonă la zonă, pentru că, vorba aceea: câte case, atâtea obiceiuri.
Poate demenţa asta, furia asta colectivă, îşi are rădăcinile în puţinele zile libere de pe vremea comuniştilor. Iar atunci, „omul nou“ era liber, o făcea lată. Ştiu că în naivitatea mea, copil fiind, de 23 august am văzut artificii pe cer şi mi-am întrebat părinţii de ce nu pun masa mare în sufragerie. Asemenea câinelui lui Pavlov, asociam artificiile cu sărbătoarea, cu punerea mesei în sufragerie.
Uite, eu, unul, nu pot pricepe de ce trebuie să te bucuri atât. Poate doar că Dumnezeu, în bunătatea lui, ne-a mai oferit zile, şansa de a mai păşi într-un an. Altfel, cum să te bucuri că devii mai bătrân? Motiv de bucurie ar fi pentru cei mici, care speră să se maturizeze, uitând, după cum spune un proverb: primul pas în viaţă e şi primul pas spre moarte.
Termenul de Revelion provine din limba franceză, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe“, iar de aici sensul de ospăţ la miezul nopţii. Deci, dacă ar fi să facem arheologie lingvistică, ar însemna că, la trecerea dintre ani, tradiţia spune că e bine