Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful spitalului "Victor Babeş", dat afară

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 ianuarie 2009 ·

După ce, în urma controlului de sâmbătă a descoperit mai multe nereguli la laboratorul de radiologie, la camera de gardă şi în secţia de pneumologie, noul ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, l-a demis astăzi pe managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" din Capitală, Cristian Banu. Sursa: Rompres "Acţiunea de control a avut ca scop principal verificarea capacităţii spitalelor de profil din Capitală de a asigura asistenţa medicală şi urgenţele în condiţiile creşterii din ultima perioadă a infecţiilor respiratorii. De asemenea, echipa de inspectori sanitari care l-au însoţit pe ministru a verificat şi modul în care în aceste unităţi se respectă prevederile legislative în vigoare privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primiri urgenţe", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. Echipa de control a constatat că la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Prof. Dr. Victor Babeş", laboratorul de radiologie nu avea încadraţi suficienţi asistenţi medicali. Din acest motiv, laboratorul nu funcţiona în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în perioada sărbătorilor legale, pacienţii fiind redirecţionaţi către alte spitale. De asemenea, potrivit comnunicatului remis astăzi, în secţia de pneumologie nu exista oxigen în saloane şi nici tuburi de oxigen portabile pentru ventilaţia pacienţilor, iar la camera de gardă baloanele de ventilaţie de unică utilizare erau refolosite, în condiţiile în care acestea nu suportau o sterilizare corespunzătoare. Mai mult, în urma controlului efectuat s-a mai descoperit că deşeurile cu potenţial infecţios, deşi erau colectate corect, nu fuseseră evacuate de aproximativ o săptămână. Totodată, o ambulanţă a fost găsit descuiată, fără şofer, într-o zonă din curtea Spitalului "Victor Babeş" care nu era în raza de supraveghere a personalului de pază.

"În urma acestu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 57 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 58 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°