O echipă din România a ocupat locul 2, anul trecut, la Campionatul Mondial de rugby pe plajă. Rugby-ul pe plajă atrage de la an la an din ce în ce mai mulţi practicanţi. Din vara lui 2009 se va organiza oficial competiţia „Cupa Europeană a Naţiunilor la rugby pe plajă”. Amatorii de mişcare au adaptat mereu sporturile clasice la condiţiile pe care le-au avut la îndemână, fie că era vorba de persoanele pe care le aveau la dispoziţie, dar mai ales de locul unde se desfăşurau.
Aşa au luat fiinţă multe sporturi derivate. De câţiva ani a intrat în circuit şi rugby-ul pe plajă (beach rugby), jucat mai întâi ca amuzament, între prieteni, iar mai apoi oficial, în competiţii.
O variantă a clasicului rugby în 15
„Beach rugby” este o disciplină care a intrat de curând în familia sporturilor pe plajă, alături de alte două sporturi mult mai cunoscute şi cu o istorie mai bogată, „beach volei” şi „beach soccer”.
Rugby-ul pe plajă este varianta clasică a rugby-ului în 15. Se desfăşoară între echipe având în componenţă cinci jucători şi trei rezerve, pe un teren cu dimensiuni reduse: 40 metri lungime şi 30 metri lăţime.
Cu reguli mult simplificate faţă de rugby-ul clasic cu care ne-am obişnuit, cum ar fi fără grămadă ordonată, fără repuneri în margine, fără transformări ale loviturilor de pedeapsă sau eseurilor, beach rugby se joacă pe durata a două reprize, fiecare de câte cinci minute de joc efectiv şi cu o pauză scurtă, de un minut.
O altă diferenţă este că jocul cu piciorul este interzis, jucându-se totul numai la mână. De asemenea, nu se joacă pe placaje. Atingerea simultană cu două mâini a atacantului pe tricou sau pe şort înseamnă echivalentul unui placaj. La a treia oprire consecutivă a atacului, echipa care se află în posesia balonului pierde atacul, iar mingea îi revine echipei adverse. @N
