Guvernul Emil Boc seamănă cu un elefant binevoitor intrat într-un magazin de porţelanuri: deşi are intenţii bune, când se mişcă vandalizează încăperea. Greşelile guvernului se acumulează periculos, iar executivul ar trebui să ia o pauză de respiraţie şi să analizeze mai atent realitatea şi metodele de intervenţie înainte de a sări cu ordonanţe de urgenţă. Avem nevoie de un guvern strâns la pungă, dar modul pompieristic în care se acţionează acum nu face decât să dăuneze ideii că e nevoie de economii la buget. Şi chiar este mare nevoie. Înainte de criza financiară internaţională, guvernul minoritar al lui Călin Popescu Tăriceanu a crescut masiv deficitul bugetar. Am reuşit ca într-o perioadă de creştere economică masivă şi de creştere a veniturilor la buget să sărim de la un deficit de 1% în 2004 la peste 3% în 2008. De fapt, asta era în noiembrie. Printr-un articifiu din pix, fostul ministru Vosganian a supraevaluat veniturile şi stăm acum cu gâtul întins la BNR şi la Statistică să primim cifra de final de an. Unii analişti (între care un oficial al BNR) au spus că s-ar putea să sărim de 5%. Asta după ce Vosganian ne asigura până prin septembrie că o să avem 2,7%. Cum e posibil să sari de la 2,7% la 5% în patru luni? Probabil vom intra în istoria politicilor bugetare cu aşa performanţă. Poate că aceste cifre sună sec cititorilor, dar ele sunt grave. Criza ne-a prins cu pantalonii rupţi în fund. Ca în povestea biblică (o fi blestem?) am risipit cei şapte ani rodnici (2001 - 2008) şi acum nu avem de unde stimula economia cu bani de la buget. Deci, faptul că guvernul Boc este dispus să reducă cheltuielile e un lucru bun. De altfel, nici nu prea are de ales, împrumuturi externe e greu să luăm acum, iar tipărirea de bani riscă să ne arunce în creşteri de preţuri şi întoarcerea în timp, la nivelul anilor ’90. Doar că reducerea cheltuielilor publice cere nu doar voinţă poli