Societatea Automobile Dacia îşi reia producţia, începând de mâine, după o lună de întrerupere determinată de scăderea drastică a vânzărilor şi creşterea stocurilor. Potrivit reprezentanţilor patronatului, citaţi de antena3.ro, cadenţa de producţie se va reduce de la 1.360 la 1.085 maşini pe zi.
Reprezentanţii Sindicatului Automobile Dacia (SAD) cred că vor urma şi alte perioade de întrerupere a activităţii din cauza lipsei comenzilor. Conform liderului sindical, Nicolae Pavelescu, situaţia de criză se datorează, în mare măsură, creşterii numărului de maşini uzate care au intrat în a doua parte a anului trecut pe piaţa românească. De altfel, SAD va organiza peste două zile, un miting pentru susţinerea taxei de poluare şi protejarea locurilor de muncă din industria auto.
Sindicaliştii au mai anunţat că au invitat la discuţii, tot pentru data de 13 ianuarie, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, în vederea găsirii de soluţii pentru "protejarea brandului naţional Dacia". "Solicităm membrilor de sindicat, locuitorilor municipiului Piteşti şi ai oraşului Mioveni şi celor din localităţile limitrofe să participe la miting. De asemenea, am invitat la sediul SC Automobile Dacia marţi, la ora 14.00, pe membrii Guvernului României, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, parlamentarii PSD şi PD-L de Argeş, primarii din Piteşti şi Mioveni, la o întâlnire pentru identificarea de soluţii", se arată într-un comunicat al SAD, potrivit sursei menţionate. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Societatea Automobile Dacia îşi reia producţia, începând de mâine, după o lună de întrerupere deter