O bucureşteancă acuză o firmă care i-a livrat cinci uşi cu întârziere şi nu le-a montat pe toate.
După ce a achiziţionat cinci uşi de la compania Doors International pentru prietena ei şi a încheiat şi un contract de montaj, o femeie din Capitală a avut mai multe surprize: mai întâi le-a primit cu mai bine de patru luni întârziere, iar una dintre uşi nu a fost montată complet pentru că avea alte dimensiuni decât cele optime. Reprezentanţii companiei Porta Doors refuză înlocuirea respectivului toc pe cheltuiala lor, pe motiv că „vina este a clientului“.
Livrate cu patru luni întârziere
În luna mai 2008, Marina Z., din Capitală, a încheiat un contract pentru cinci uşi Porta Doors, a plătit avansul pentru uşi şi montaj, iar reprezentanţii firmei au venit şi au făcut măsurători fără să precizeze că una dintre uşi nu va putea fi montată complet.
„Din acel moment, conform contractului, uşile trebuiau livrate în 45 de zile lucrătoare, dar, din diverse motive ce ţin de firma de unde am cumpărat uşile, livrarea a fost făcută abia în luna octombrie 2008. După ce s-au livrat uşile, a început calvarul programării la montaj. Pentru că prietena mea tocmai născuse, m-am ocupat eu de derularea acestui contract“, povesteşte Marina Z. După mai multe telefoane date la firma Doors International, femeia a reuşit să obţină o programare pentru montaj.
Cele cinci uşi au fost puse, însă una dintre ele nu a fost montată complet, deoarece pervazul era mult mai mic decât măsurătorile făcute de meşterii de la firmă. „Echipa a plecat şi mi-a lăsat o factură de montaj ce urma să fie achitată la recepţia completă a lucrării, care nu există. Cu toate că am cumpărat cinci uşi, mi s-au montat doar patru“, spune Marina Z.
Nu s-a lăsat bătută şi a început din nou să dea telefoane la showroom şi la depozit. A obţinut în cele d