M-am întâlnit de curând cu o fostă colegă, pe care n-am mai văzut-o de vreo 20 de ani. Am intrat să bem o cafea şi să schimbăm unele impresii. Din una în alta, am ajuns să ne amintim momente trăite în perioada aceea şi să le comparăm cu ce se petrece acum. Ea mi-a amintit de momentul în care am pregătit, pentru prima dată, sarmale în care am pus carne din salam! Ea îmi oferise reţeta, pe care o aflase, la rândul ei, la coadă la mezeluri.
Într-o seară, băieţii mei m-au întrebat: "De ce nu facem şi noi nişte sarmale?". Aveau dreptate, nu mai făcusem sarmale de mult timp, şi nu pentru că nu aveam varză pusă la murat, ci pentru că nu aveam carne. Nici nu aveam când să stau pe la cozi. Le-am dat o speranţă, dar nu o dată precisă.
Supărată, m-am dus la serviciu, unde o colegă tocmai scosese din borcan... sarmale! M-am făcut foc! Atunci intră în birou colega Doina, care venise pentru nişte documente. Mă întreabă ce am şi-i spun povestea cu sarmalele. Ea îmi zice foarte serioasă: "De ce nu faci şi tu cum face ea? Cumpără nişte salam şi faci sarmale. Ce, crezi că ea face sarmale din altceva?".
Nu-mi venea să-mi cred urechilor! Doina n-a mai stat să-mi dea amănunte, pentru că se grăbea, şi m-a lăsat să-mi folosesc imaginaţia şi priceperea.
Când am terminat programul, m-am repezit la primul magazin Alimentara şi m-am instalat la o coadă; erau deja 20 de persoane înaintea mea, la mezeluri. "Se băga marfă!" Eram cu inima cât un purice. Cât am stat, cam 30 de minute, am intrat în discuţie cu o femeie şi am stabilit o "relaţie de cumpărături", în sensul că ea ştia precis că se dădeau ori două ciolane afumate, ori două bucăţi de salam de persoană, nu şi una, şi alta! Am aranjat ca ea să cumpere salamul şi eu ciolanele. Ne-am schimbat locurile, eu în dreapta, ea în stânga, fiecare la altă vânzătoare. Femeia nu-şi dorea decât un ciolan, aşa
