Un job relativ nou pe piaţa din România este şi cel de mediator. Sursa: NorthFoto
Cel care alege o astfel de slujbă trebuie să fie o persoană imparţială, rolul lui fiind acela de a aduce la aceeaşi masă două părţi implicate într-un conflict şi de a le ajuta să-şi rezolve problemele pe cale amiabilă, fără să se ajungă la instanţă.
De asemenea, un mediator are obligaţia să păstreaze confidenţialitatea asupra a tot ce s-a discutat în timpul medierii, să creeze cadrul psihologic şi un climat constructiv pentru ca părţile să negocieze şi „să cadă“ la înţelegere. „Împăciuitor“ de conflicte
„Mediatorul ideal ar trebui să fie un fel de «înţelept al satului» care nu susţine, cu argumente, partea niciunuia dintre cei implicaţi, ci ghidează discuţia dintre aceştia astfel încât să-i conducă spre o soluţie avantajoasă“, recomandă mediatorul Alina Gorghiu. Cei care doresc să devină mediatori nu au neapărat nevoie de studii juridice, susţin specialiştii în domeniu. Dacă vreţi să obţineţi un astfel de post, trebuie să faceţi cursurile acreditate de Consiliul de Mediere, organizate periodic în România. De asemenea, trebuie să aveţi o diplomă de licenţă, cazierul curat şi minimum trei ani de experienţă în câmpul muncii. „În primul rând, un mediator trebuie să înţeleagă foarte bine natura umană. Sigur, comunicarea cu diferite tipuri de oameni, cu sisteme de valori şi reacţii diferite la situaţii asemănătoare este esenţială“, susţine Vlad Nedelcu, managing partner al Mediators.
500 de lei pe şedinţă
Veniturile pentru un astfel de job sunt mai mici decât cele ale unui avocat, iar timpul petrecut pentru soluţionarea unui caz este evident mult mai scurt decât rezolvarea conflictelor în instanţă.
„Tarifele aplicate diferă de la caz la caz, variază în funcţie de reputaţia mediatorului, de complexitatea cazului şi pornesc