Barack Obama a depus jurământul şi este liderul de facto al Statelor Unite. Popularitatea record a primului preşedinte american de culoare a adus la ceremonia de inaugurare a "mandatului Obama" aproximativ două milioane de persoane. Sursa: APSursa: EPASursa: AP
1 /.
CITIŢI DISCURSUL PREŞEDINTELUI BARACK OBAMA
Organizarea ceremoniei a costat 75 de milioane de dolari, cea mai mare sumă cheltuită vreodată pentru un astfel de eveniment. Joe Biden este oficial vice-preşedintele Statelor Unite, după ce a depus jurământul la Capitoliul din Washington. În public sunt toţi cei patru foşti lideri americani în viaţă, Jimmy Carter, George H.W. Bush, Bill Clinton şi George W. Bush.
20:00 Preşedintele participă la un dineu. Accesul presei este permis, iar fotografii se îngrămădesc să prindă cel mai bun cadru. Următorul moment important al zilei este parada militară (programată la 21:30, ora României)
19:35 Mulţimea şi preşedintele Obama cântă imnul Statelor Unite.
19:20 Preşedintele îşi încheie discursul, după 20 de minute în care a amintit principalele linii de acţiune ale administraţiei sale. Imediat după ultimele cuvinte ale lui Obama la Capitoliu, le vorbeşte americanilor poeta Elizabeth Franklin.
19:15Obama vorbeşte de circa 15 minute. Face referiri clare la deciziile pe care urmează să le ia în ceea ce priveşte politica externă.
19:10Obama îşi arată în mod subtil intenţia de a da un nou avânt eforturilor ecologice ale Statelor Unite. Ţara pe care o conduce este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii.
Cel de-al 44-lea preşedinte a depus jurământul. [...] Suntem în mijlocul unei crize, ţara noastra este în război cu reţelele teroriste. Trebuie să facem unele alegeri, să ne pregătim pentru viitor. Mai multe afaceri au fost închise, mai multe case au fost pierdute, unii