Municipiul Focşani a intrat de astăzi în carantină de gradul II, pentru 30 de zile, în urma depistării unui focar de pseudopestă aviară la păsările de colivie ale unui focşănean.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea a anunţat că virusul a fost confirmat de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, în urma probelor recoltate de la cinci peruşi care au murit subit în luna decembrie.
In regim de urgenţă, aseară, Consiliul Local Focsani s-a întrunit într-o şedintă fulger şi a decis instituirea carantinei în tot municipiul, astfel încât virusul să nu se transmită şi la alte păsări.
La toate pet-shop-urile din municipiul Focşani s-au pus preşuri dezinfectante. Totodată a fost interzisă vânzarea păsărilor vii în magazine specializate, târguri şi oboare, transportul de ouă pentru incubaţie dar şi închiderea păsărilor de curte în spaţii protejate. Papagalii au murit anul trecut, iar autorităţile s-au temut inişial să nu fie infectate cu virusul H5N1, fapt infirmat la analize.
"Pseudopesta aviară nu se transmite la om, dar sunt necesare măsuri de prevenire a răspândirii bolii", a declarat dr. Necula Botezatu, specialist în cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare.
Autorităţile sanitare au demarat o anchetă epidemiologică şi la familia focşăneanului care mai deţine şi alte păsări de apartament.
Pseudopesta aviară sau boala Newcastle este foarte contagioasă, fiind provocată de un virus care se transmite la majoritatea păsărilor de curte, în special de la păsările migratoare. Boala diferă de gripa aviară, dar sub aspect clinic se aseamănă. Autorităţile presupun că peruşii au contactat virusul de la păsările care au poposit pe balconul focşăneanului.