Marta Petreu, Despre bolile filosofilor. Cioran, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, & Editura Polirom, Iaşi, 2008, 128 p. Emil Cioran a devenit un pivot al eseisticii Martei Petreu sau, în orice caz, un partener privilegiat de dialog intelectual şi spiritual. În Un trecut deocheat… (1999, 2004, de departe cel mai bun şi mai exact examen ideologic al tînărului furios) sau în comparaţia cu Schopenhauer din Filozofii paralele (2005), luciditatea critică devine o precondiţie a înţelegerii iubitoare. Sentenţiozitatea tăioasă (proprie, de altfel, şi poetei), acribia documentării şi contextualizările pertinente, curajul polemic împins pînă la radicalitate şi acuitatea analitică fac din ele nişte autentice spectacole ideatice în care raţionalismul critic atinge o fervoare aproape mistică. Spiritul clasic, fascinat de rigoare logică, îl hăituieşte cu graţie detectivistă pe cel manierist, sofist (excursul polemic despre „plagiatele“ lui Nae Ionescu sau admirabilele eseuri despre Caragiale şi Eugen Ionescu sînt exemple dintre cele mai elocvente). Nimic obscur sau oţios: textele au o claritate casantă, lucid-pasionată, mergînd direct la „esenţa“ problemelor, şi o argumentaţie silogistică strînsă, care face farmecul eseisticii filozofice a autoarei, definitiv seduse de istoria ideilor. Nu demult, Marta Petreu a coordonat un volum colectiv (Scriitorul şi trupul său, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2008) care prefigura recent apărutul eseu Despre bolile filosofilor. Cioran. Desigur, corporalitatea (cu primatul ei asupra sufletului şi a spiritului) tinde să devină un fetiş generator de mode teoretice într-o lume secularizată, sedusă de hedonism şi imanenţă, iar psihologia borderline a filozofului liric se dovedeşte mai mult decît tentantă pentru demersuri „clinice“ (vezi şi studiul Cioran în oglindă. Încercare de psihanaliză al lui Valentin Protopopescu). Ma