Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum te faci stăpân de bloc

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 ianuarie 2009 ·

Locatarii unui imobil din centrul Capitalei sunt terorizaţi de firmele care au pus mâna pe jumătate din clădire, iar acum râvnesc şi la restul. Sursa: Vald Stănescu

O scară întreagă de bloc a deve nit proprietatea firmelor As palis Trading Limited şi Aspa. Pe cealaltă scară, 25 de familii se străduiesc să facă faţă pre siunilor, după ce în decembrie, din cauza „vecinilor“, le-au fost oprite căl du ra şi apa caldă. Şapte locatari s-au tre zit şi cu procese de contestare a proprietăţii.

De Sărbători, în apartamentele locatarilor din Strada Academiei, nr. 39-41, au domnit frigul şi neliniştea. Reprezentanţii firmelor Aspalis Trading Limited şi Aspa, proprietarele scării A, au modificat centrala termică a imobilului şi au interzis accesul în spaţiul comun, unde se găseşte centrala, lăsându-i pe oameni să îngheţe fără nicio explicaţie. Nici Poliţ ia Sectorului 1, nici primăria, pompierii sau echipele de la Distrigaz şi ISCIR nu au putut să verifice modificările ilegale ale centralei, care ar fi putut pune în pericol siguranţa locatarilor, în pofida somaţiilor repetate.

Prefectura s-a autosesizat, degeaba!

Calvarul oamenilor din bloc a început în 1996, când între Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) s-a semnat un contract de asociere pe o perioadă de 25 de ani, care prevedea „reconstrucţia, modernizarea şi exploatarea“ imobilului din Strada Academiei. Asta, în ciuda faptului că blocul se afla deja în consolidare, în baza unui contract cu Trustul Carpaţi.

Prefectura Municipiului Bucureşti s-a autosesizat şi a introdus o acţiune de anulare a contractului la Curtea de Apel, pe motiv că a fost încheiat „în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile nor mative“, anunţând totodată primăria că actul ata cat este suspendat de drept.

Printre aberaţiile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°