Sutienele şi chiloţii „verzi“ se fabrică, în special, din bumbac organic, mătase şi bambus, iar producătorii susţin că sunt foarte sexy. Sursa: AFP Photo
Lupta pentru protejarea mediului înconjurător se poartă astăzi pe toate fronturile. După industria alimentară sau cea cosmetică, ambiţiile ecologice au cuprins şi in dustria produselor de lenjerie intimă, relatează France Presse. Astfel, marca britanică de lenjerie Eco-Boudoir a lansat o linie de produse „verzi“, atrăgând atenţia asupra caracterului extrem de poluant al industriei textile. Sutienele şi chiloţii produse de Eco-Boudoir nu se deosebesc la exterior cu nimic de celelalte produse disponibile pe piaţă, dar sunt realizate numai din mătase sau bumbac bio, din bambus şi fibră din lemn.
„Ne-am propus să creăm o colecţie de produse de lenjerie intimă complet naturale şi ecologice, care să nu dăuneze sănătăţii, să fie frumoase, sexy şi care să atace toate prejudecăţile privind dezvoltarea durabilă“, a declarat fondatoarea mărcii, Jenny White. Procesul de producţie se desfăşoară în Marea Bri tanie, pentru a evita poluarea cauzată de transport, iar imprimeurile sunt realizate printr-un procedeu care consumă mai puţină apă decât metodele tradiţionale.
Eforturile sunt justificate, potrivit Eco-Boudoir. Pentru o singură pereche obişnuită de chiloţi disponibilă pe rafturile magazinelor, amprenta ecologică este de 18 kilograme de dioxid de carbon emise în atmosferă şi de 20.000 de litri de apă consumaţi pentru obţinerea unui kilogram de bumbac, a cărui cultivare implică, de asemenea, folosirea a numeroase pesticide, avertizează reprezentanţii companiei.
Prospeţime şi naturaleţe
„În prezent, dacă este «verde», este la modă“, consideră Karine Lebreton, specialistă a biroului de design şi de studiere a tendinţelor Promostyl. „După toţi aceşti ani de înfloritu