Românii au grăit la unison în ziua de 24 ianuarie 1859: Unire. Astăzi, la 150 de ani de la marele act istoric, spiritul Unirii este încă viu. „Dacă poporul român ar fi liber ca să-şi poată manifesta dorinţa sa, fără nici o îndoială că tot glasul comun al românilor ar fi pentru Unire“, consemna la acea vreme ziarul Steaua Dunării. Olteni, munteni, moldoveni, toţi aveau un singur gând: Unirea. După atâta vreme, visul lor devenea realitate. Din pagini de istorie Faptele oltenilor, ale românilor în general, de ani buni militau pentru acest mare vis. „La Craiova se ţineau aproape zilnic mitinguri, în cadrul cărora se alcătuiau petiţii pentru Unire“, se menţionează în lucrarea „Rolul maselor populare în făurirea Unirii Principatelor Române“. Şi aceasta nu este singura mărturie. Pictorul Theodor Aman, în „Hora Unirii la Craiova“, din 1857, anunţa iminenţa înfăptuirii Unirii, graţie unanimităţii de voinţă şi de acţiune a poporului român. Hora se desfăşoară, aşa cum este redat de pictor, la lumina torţelor şi a felinarelor, având ca fundal clădirea Şcolii Centrale, o adevărată cetate naţională, ale cărei ziduri se scaldă în lumină. Este o horă care aduce laolaltă toate straturile societăţii, tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei, civili şi oşteni. Pictorul însuşi figurează în tablou, împreună cu familia, în prim-plan. Ceea ce anticipase marele pictor al României s-a realizat în 1859 odată cu alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, iar de pe 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. „Înainte de a ne sui pe tronul la care ne-a chemat încrederea naţiei, noi, în faţa Adunării, am făcut următorul jurământ: «Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi