De-a lungul existentei noastre, trecatoare, dorim sa ne punem amprenta asupra tuturor lucrurilor si a fiintelor cu care intram in contact.
Incercam mereu sa personalizam fiecare clipa, fiecare lucru, fiecare obiect si fiecare gest, pentru a ne aminti mereu de propria persoana.
Tot timpul ne construim oglinzi, in jurul nostru, din teama de a nu ne pierde in neant, de a nu disparea brusc. Datorita acestor actiuni ne atasam foarte tare de cele mai neinsemnate lucruri, carora le atribuim o conotatie sacra. Incepand cu autovehicule, computere, mp3 playere, telefoane si terminand cu jucarii de plus, cani sau gume de sters, toate acestea reprezinta parti din noi, pe care, la un moment dat le pierdem sau pe care le pastram pentru totdeauna.
Din cauza acestor personalizari, ajungem sa pastram fiecare obiect neinsemnat, pe care il legam de diverse momente si stari de spirit, considerandu-l o bucata din noi. V-ati intrebat vreodata de ce nu aruncati creioanele care au dimensiunea unui chistoc? Sau de ce pastrati biletul de tren, pe care l-ati folosit intr-o calatorie din copilarie?
Desi primul raspuns, la aceste intrebari, care ne vine in minte este acela ca aceste obiecte le pastram drept amintire, cheia se afla undeva mai departe. Aceste amintiri, pe care le reactivam cu ajutorul obiectelor, sunt evenimente care atesta prezenta noastra intr-un anumit moment din "timpul universului".
Pana la urma, totul se rezuma numai la propria persoana si la nevoia de a avea, constant, martori ai existentei noastre. Avem nevoie de aceste certitudini, pentru ca, de multe ori, credem ca viata noastra e doar un vis care poate fi curmat de cea mai mica tulburenta. Avand nevoie de toate aceste "cunostinte", pe care le putem considera chiar prieteni, ajungem sa ne transformam locuinta intr-un loc plin de vechituri.
Nu poti sa
