După ce anul trecut vânzările auto la nivel mondial au scăzut cu peste 10%, la 63 de milioane de unităţi, specialiştii consideră că este nevoie de o perioadă de cel puţin şapte ani pentru a se reveni la nivelul din 2007, de 69 de milioane de maşini vândute. Sursa: Reuters
„Ar putea fi necesari mai mult de şapte ani pentru a reveni la acest nivel (din 2007 - n.r.)“, a declarat directorul general al constructorului auto nipon Nissan, Carlos Ghosn, citat de Reuters.
Potrivit acestuia, recesiunea din industria auto a fost agravată de criza creditelor şi volatilitatea cursului de schimb.
„Dacă ar fi fost vorba doar despre recesiune, ar fi fost o problemă minoră, deoarece suntem o industrie ciclică“, a precizat oficialul Nissan, adăugând că dificultăţile de pe piaţa creditelor şi variaţiile mari ale cursului de schimb au agravat impactul recesiunii. Sectorul auto nu va înregistra un proces de „consolidare“, întrucât, potrivit estimă- rilor, scăderea vânzărilor se va accelera, de la 63 milioane de unităţi, în 2008, la 55 milioane de unităţi, în 2009, consideră directorul Nissan.
Estimări sumbre despre vânză ri au fost făcute şi de către alţi specialişti, care consideră că în 2009 piaţa va fi foarte afectată de restrângerea activităţii marilor producători.
În ultimele luni, marii producă tori auto au decis să închidă o parte din fabrici, să concedieze o parte din angajaţi şi au cerut chiar sprijin de la stat.