Şoferul a devenit spaima şoselelor din zona de munte, după ce a fost depistat de nouă ori de către poliţişti conducând fără permis.
Cristinel Viorel Ibris, din comuna Jitia, a intrat pe lista neagră a Poliţiei Rutiere în luna decembrie, iar după primele abateri, poliţiştii au propus arestarea sa, fără succes însă, pentru că procurorii au decis că fapta acestuia nu reprezintă pericol social.
La sfârşitul săptămânii trecute, tânărul a fost implicat într-un teribil accident, dar a scăpat doar cu câteva zgârieturi şi a dispărut de la locul faptei.
În localitatea de domiciliu, pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe şosea. Din cauza frecării şi a scurgerii acidului din baterie, maşina a luat foc, dar a fost stinsă chiar de şofer.
"Poliţiştii au stabilit că tânărul nu are permis de conducere, iar din data de 15.12.2008 până în prezent a fost depistat de opt ori conducând maşina, deşi nu are permis şi de fiecare dată i-a fost întocmit dosar penal. Prin urmare, deţine un adevărat record: nouă dosare penale pentru conducere fără permis. Este cercetat în stare de libertate", a declarat comisarul şef Mariana Apostol, purtătorul de cuvânt al IJP Vrancea.
Tânărul chiar a petrecut câteva ore în arest, însă procurorii au decis cercetarea lui în stare de libertate. Acesta a susţinut că nu el se afla la volan.