Un băiat de cinci ani şi sora sa de patru au fost oferiţi spre adopţie unui cuplu homosexual, după ce serviciul social din Scoţia a socotit că bunicii nu pot asigura micuţilor condiţii decente de creştere, informează The Telegraph.
Mama celor doi copii, o fostă dependentă de droguri, este internată pentru recuperare. Deoarece aceasta a fost decăzută din drepturile de părinte, copiii au ajuns la bunici, în vârstă de 59 şi 46 de ani.
Totuşi, asistenţii sociali consideră că aceştia sunt prea în vârstă şi prea bolnavi pentru a-i creşte pe micuţi. Minorii au fost daţi în grija unui cuplu homosexual.
Ca să îşi vadă nepoţii, trebuie să accepte adopţia
Interesant este că bunicilor le vor fi permise vizitele numai dacă sunt de acord cu adoptarea copiilor de cuplul gay. Bunicul copiilor este bolnav de angină, iar soţia sa suferă de diabet.
"Mă doare inima când mă gândesc că nepoţii noştri sunt forţaţi să crească fără o mamă. Nu avem idei preconcepute, dar vreau ca cineva să ne explice cum măsura aceasta poate fi în interesul lor. Pentru fiecare copil, este ideal să aibă un tată iubitor şi o mamă iubitoare în vieţile lor", a spus bunicul copiilor.