Madrid, tot vreme ploioasă, tot criză, dar coafura Elenei Udrea rămâne impecabilă de-a lungul târgului de turism în care anunţă că, dacă va continua deteriorarea din Vama Veche, ar putea construi o altă staţiune, „exact cum era înainte“. Deteriorarea, în accepţiunea noului ministru al vamaioţilor, e produsă de melanjul greu de tolerat al celor care vin cu jeepurile şi cei care ascultă manele.
Dacă înţeleg bine acest demers, ministrul turismului ar dori să protejeze o specie pe cale de dispariţie, vamaiotul, din calea invaziei nemiloase a monştrilor 4X4 şi a manelizării. Dar aceste noi valori ale civilizaţiei româneşti îşi fac simţită prezenţa cam pretutindeni! Elena Udrea trebuie că a constatat pitoreasca realitate autohtonă încă de vara trecută, când a preferat, patriotic, să se expună soarelui şi fotografilor de la ziarele colorate în Mamaia, refuzându-şi privilegiul de a-şi ciocni geanta de plajă, pe Coasta de Azur, cu Maria Marinescu şi floarea vieţii mondene de la noi.
În esenţă, grija ministrului e nobilă, deşi nu-mi imaginez cum ar fi ferită noua Vamă de neamuri proaste. Eventual, doar dacă s-ar împlini un mai vechi vis al lui Lucian Mândruţă: să facem o nouă Vamă, dar să nu spunem nimănui unde e. În plus, nu doar maşinile de teren sau poluarea fonică au îndepărtat boema autohtonă de Vamă. Câteva modeste exemple, dintr-o minivacanţă de iunie doldora de amintiri nepieritoare: plajă cu mai mulţi câini decât vilegiaturişti; cazarea într-un cavou din gresie şi faianţă; mâncare dubioasă, servită fără promptitudine, după standarde româneşti; nenumărate tricouri cândva negre, purtate de rockeri care te îmbiau să stipendiezi micul lor dejun bazat pe votcă; începând de joi până duminică, o maree de cunoştinţe pe care, în localitatea de reşedinţă, te obişnuiseşi să le vezi îmbrăcate.
Mutarea Vămii e o utopie, spiritul