Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GIANINA CORONDAN: "Oameni, o, voi oameni…"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 ianuarie 2009 ·

Zilele trecute, din cauza frigului, m-a lăsat maşina.

Nu pornea. Nu voia ea şi gata. Erau sem nale că bateria îşi cam dă duse ochii peste cap. Dar eu am insistat, mă gândeam că nu se poate să plec pe jos, aşa, ne programat, aveam lucruri de cărat, drumuri lungi de făcut.

Am deschis capota, chipurile să mă lămuresc care e problema, şi când deja epuizasem toată gama de grimase apare un domn, că altfel nu pot să-i zic, şi îmi oferă sprijin. Să mai zici că se întâmplă numai prin filme. Exact la momentul oportun, fără să cer ajutor, fără măcar să arunc priviri disperate, să pufnesc sau să arunc căciula de pământ. Domnul amabil, cu pălărie de cowboy, a sosit cu lasoul sub formă de cabluri cu cleşti în capete, le-a instalat pe ambele maşini şi - cunoaşteţi procedura - a făcut un transfer de curent de toată splendoarea, aşa încât şi maşinuţa mea epuizată a căpătat brusc energie şi chiar a zis timid un „săr’na“! Domnul cu pălărie nu a auzit, doar eu am sesizat, dar i-am comunicat de urgenţă.

Gestul omului, care mi-a dat o mână de ajutor, care a încetinit un pic cursul grăbit al existentei sale de român aflat în mare viteză şi a întrebat dacă poate să fie de folos, mi-a însorit toată acea zi mohorâtă, care părea aducătoare de nimic bun. Mi-a dovedit că există şi faţa cealaltă a monedei, că se poate să fii şi drăguţîn trafic, să fii bun, să te uiţi la cei din jur nu doar ca să râzi sau să-ţi descoperi avantajele, că se poate să exersăm ceva civilizaţie şi respect. De-atunci mă uit altfel la oamenii din trafic. Să nu-i confund pe samariteni, îmi dau o stare de bine. Stare care va dispărea la prima injurătură veninoasă pentru că merg prea încet.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 47 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 48 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°