După ce staţia de metrou Gara de Nord a primit o faţă nouă, proiectul Bucharest MetroArt, al celor de la I Love Bucharest, se extinde şi la Victoriei.
Variantele de decor au fost deja expuse la Cărtureşti, iar publicul a votat cele mai bune zece propuneri, plus încă una, a englezoaicei Alice Maddicott, care vizează modificarea arhitecturii la suprafaţă, la intrarea în staţie.
Acvalight, Acvariu, Cahle, Hubble Bubble, Life Before the Subway, Metrocarpet, Oraşul Şoaptelor, Planetaria, Vizitând Tradiţiile, Zebrula şi Metromuse sunt cele mai votate propuneri. Decorurile ar trebui să se regăsească, în funcţie de cât şi cum permite spaţiul, în drumul bucureştenilor care schimbă magistrala de metrou la Victoriei.
Cel mai votat proiect a fost Acvalight, al artistului George Ionescu, care vrea să agaţe de tavanul staţiei de legătură, deasupra magistralei IMGB-Pipera, mai multe corpuri de iluminat în formă de animale marine. Ionescu spune că cel mai mult l-au inspirat copiii. „E legat şi de Muzeul Antipa, dar copiii au fost principala inspiraţie“, explică artistul.
El spune că „monştrii marini“ vor fi construiţi în dimensiuni cât mai apropiate de cele reale, cu utilitatea unor corpuri de iluminat, dar că, deşi la început se gândea să înlocuiască întregul sistem de iluminat de la metrou, până la urmă neoanele vechi vor sta laolaltă cu cele noi. „Sperăm să le înlocuim cu alte lampadare, care să dea la fel de multă lumină ca şi cele vechi, dar să arate altfel“, a completat Ionescu. Artistul îşi vede proiectul completat cel mai bine de Zebrula, o propunere de mobilier cu băncuţe în formă de zebră şi de alte animale, care să le amintească trecătorilor de cele trei muzee din jurul staţiei subterane.
2.000 de euro bucata
Deocamdată, însă, totul e în fază de proiect. Asta pentru că urmează discuţiile concre