Locul de întâlnire a îndrăgostiţilor bucureşteni s-a închis în luna decembrie a anului trecut. Sursa: Agerpres

Supravieţuitoare a cutremurului din ’77, dar şi a capitalismului, înghesuit în România cu privatizări şi investiţii după ’89, cofetăria Scala, de pe Bulevardul Bălcescu, nr. 36, s-a năruit de tot luna trecută, când pe geamurile-vitrine s-au aşezat coli albe, iar pe uşă s-a pus lacăt.

Fursecurile, savarinele şi faimoasa prăjitură „Bibescu“ de altădată s-au dus odată cu munca lui Dumitru Tamciuc, patiserul care s-a identificat până nu demult cu Scala. Lumea bună a Capitalei şi îndrăgostiţii pentru care cofetăria era pretextul de a se vedea se întâlneau în centru, la o prăjitură gustoasă şi o limonadă.

„Am mâncat şapte amandine, una după alta“

Devenită o afacere bună, cu asociaţi şi un vad numai bun pentru o cofetărie, la bulevard, Scala a trecut şi prin mâna străinilor care au vrut să speculeze atât faima, cât şi locul.

Mai întâi au venit danezii, dar au plecat cu tot cu reţetele lor fade, fără niciun fel de gust. Nici italienii n-au reuşit să facă profit din tradiţia noastră, păstrată până în 2008 de maestrul cofetar Tamciuc.

Poveştile Bucureştiului, construite în jurul unor locuri care au marcat vremurile frumoase ale trecutului, au acum dimensiunea lui „a fost odată“. „Era, aşa, ca o nebunie. Prăjiturile erau foarte bune, chiar dacă nu erau multe soiuri pe vremea aceea. Deşi îmi plac mai mult cele de casă, la Scala erau foarte gustoase, nu ca astea de acum“, îşi aminteşte actriţa Stela Popescu.

De Scala o leagă multe amintiri de la filmări, dar şi farsele pe care le făcea colegilor. „Eu am filmat una dintre cele mai frumoase scene acolo. Ştefan Tapalagă mă invita la cofetărie. Trebuia să mănânc o amandină. Am tras vreo şapte duble, aşa că am mâncat şapte amandine, un