Cota de piata a importurilor de bauturi alcoolice se situeaza in prezent la 6-7% in volum, trend care se va mentine si in anii urmatori pr fondul orientarii preferintelor consumatorilor romani in special catre brandurile internationale cu notorietate mare, in detrimentul celor locale, crede Tudor Furir, directorul general al Pernod Ricard Romania.
Piata bauturilor alcoolice din Romania se caracterizeaza prin “constanta in volum”, insa actualul context economic ar putea genera schimbari in cotele de piata ale industriei, spune Tudor Furir (foto).
“Cred ca segmentul premium nu va fi foarte afectat. Cel mai afectat segment va fi segmentul standard (unde intalnim branduri ca Ballantine’s, Teachers, Johnnie Walker). De asemenea vad un recul al sampaniei. Estimarea mea este ca segmentul imported spirits nu va avea scaderi si ca se vor atinge volumele din 2008”, a declarat, pentru Wall-Street, directorul general al Pernod Ricard.
In ceea ce priveste masurile pe care producatorul de bauturi alcoolice le ia pentru a minimize efectele crizei financiare, Furir a explicat ca Pernod Ricard nu va recurge la disponibilizari, urmand in schimb sa se axeze pe optimizarea costurilor de distributie si utilizarea eficienta a bugetelor de trade si de marketing.
In plus, compania se va concentra pe consolidarea portofoliului deja existent, fara sa-si propuna lansarea de branduri noi. In acest sens cea mai mare parte a bugetelor va fi investita in brandurile principale Ballantine’s, Chivas, ABSOLUT, Beefeater si Mumm.
“Pernod Ricard Romania este o companie solida si bine echipata pentru a face fata crizei economice. Nu vom face nici un fel de disponibilizari. Vom optimiza costurile de distributie si vom fi mai eficienti in a cheltui bugetele de trade si de marketing. Vom incerca sa mentinem preturile de vanzare la un nivel acceptabil, chiar cu pretul reducerii