Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinetul Boc va fi supus primei restructurări

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 februarie 2009 ·

Cabinetul Boc, la doar o lună şi jumătate de la învestire şi după schimbarea a doi miniştri de interne, ajunge din nou în parlament pentru o mică restructurare.

Premierul Boc a solicitat, ieri, parlamentului avizul ca vicepremierul Dan Nica să ocupe şi funcţia de ministru al administraţiei şi internelor.

Cumularea celor două funcţii de către o singură persoană a creat anumite probleme procedurale. Potrivit ministrului pentru relaţia cu parlamentul, Victor Ponta, guvernul a analizat două variante de rezolvare a acestei situaţii. „Prima variantă ar fi aceea a cumulării funcţiilor de vicepremier şi ministru al administraţiei şi internelor - o persoană ocupă două funcţii. A doua variantă a fost aceea a comasării celor două funcţii, ceea ce ar necesita restructurarea guvernului şi un nou vot în parlament“, a declarat Victor Ponta. Ministrul pentru relaţia cu parlamentul consideră că prima variantă este mai puţin viabilă deoarece ar crea un precedent care ar putea fi contestat. În cele din urmă, premierul Boc a ales cea de-a doua variantă şi a sesizat parlamentul pentru a-i cere un vot pentru numirea lui Dan Nica şi în fruntea MAI.

Nica, la al doilea interimat

Până la votul din parlament, vicepremierul Dan Nica va ocupa funcţia de ministru interimar al administraţiei şi internelor. După ce, marţi seara, Comitetul Executiv al PSD a validat în unanimitate numirea lui Nica la MAI, ieri, premierul Boc a trimis propunerea la Cotroceni. Prompt, Traian Băsescu a semnat decretul de numire pentru numele celui discutat cu o seară înainte la Cotroceni cu Mircea Geoană, înainte de a fi validat de Comitetul Executiv al PSD.

Puşcaş, un nou ministru

Pe de altă parte, la nivelul liderilor coaliţiei PDL-PSD, s-a pus problema înfiinţării a două noi posturi de ministru. Marţi seară, la întâlnirea dintre Traian Băse

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 38 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 38 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 31 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 38 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°