Ucigaşul cu toporul vrea să fie condamnat la o pedeapsă sub minimum special prevăzut de lege în cazul infracţiunilor precum cea pentru care este judecat.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au finalizat cercetarea judecătorească în cazul lui Florin Urzică, tânărul de 27 de ani, din Vaslui, căruia i se impută comiterea a două crime. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Urzică pe parcursul procesului a solicitat instanţei condamnarea acestuia la o pedeapsă sub minimum special prevăzut de lege. La rândul său, suspectul a afirmat că este de acord cu argumentele şi cererile avocatului său. Florin Urzică a devenit faimos atât în Constanţa, cât şi în Ploieşti pentru modul său de operare. Bărbatul a comis cele două asasinate din simplul motiv că victimele, care erau angajatorii săi, au refuzat să-i dea bani de băutură. Enervat peste culme, Urzică a luat toporul şi i-a căsăpit. Prima crimă s-a petrecut în Constanţa, pe 17 octombrie 2007. Florin Urzică l-a ucis pe Gheorghe Dumitrescu, cel care îi oferise un loc de muncă la ferma sa piscicolă. Omul a fost lovit cu toporul în cap de mai multe ori, în timp ce dormea. Imediat după, Urzică i-a luat cele două telefoane, 25 de lei şi o pereche de încălţăminte şi a fugit. Nu a trecut mult, iar Florin Urzică a ucis din nou. Cel de-al doilea asasinat a fost comis pe 2 noiembrie. De data asta, în Ploieşti. Victimă i-a căzut Ilie Cristian Rednic, tot un angajator al său, iar modul de operare a fost, practic, identic. După ce s-au certat în legătură cu banii de băutură, Rednic a făcut imprudenţa să adoarmă. Împins de aceeaşi furie nebună care s-a abătut asupra lui şi prima oară, Florin Urzică a pus din nou mâna pe topor şi l-a lovit în cap. De mai multe ori. Suspectul a fost prins de poliţişti la două săptămâni după cea de-a doua crimă, în Buşteni. Ulterior, a fost deferit instanţei, sub acuzaţia de omor deosebit de grav.