Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilfovul nu mai vrea RATB

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 februarie 2009 ·

La doar două luni după ce au fost reintroduse, din considerente mai mult politice, liniile preorăşeneşti RATB sunt pe cale să fie desfiinţate. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

În timp ce reprezentanţii RATB aşteaptă liniştiţi finalizarea socotelilor privind veniturile şi cheltuielile şi virarea banilor de către Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov, acesta din urmă a decis să-şi facă un serviciu de transport propriu, aflându-se în imposibilitatea de a-şi plăti partea de subvenţie. „Am discutat subiectul în ultima şedinţă de consiliu judeţean şi am ajuns la concluzia că trebuie implementat un serviciu propriu. În prezent, vorbim despre nişte costuri exorbitante, de circa două milioane de lei pe lună, pe care nu ni le permitem“, a declarat preşedintele CJ, Cristache Rădulescu.

Cu toate că se preconizează introducerea autobuzelor „de Ilfov“ în trei-patru luni, proiectul este încă la stadiul de intenţie. „Vom face un proiect în asociere cu cele 40 de localităţi aşa încât consiliul judeţean să plătească o parte din costuri, iar primăriile restul. Preţurile vor fi aproximativ egale cu cele practicate de RATB“, a precizat Rădulescu, fără a putea da alte detalii legate de valoarea investiţiei sau de frecvenţa mijloacelor de transport.

Exemplul Voluntarilor

Totuşi, el a explicat că prioritatea o constituie programul ilfovenilor angajaţ i în Capitală şi al copiilor care fac naveta la şcoli şi licee, indicând astfel intervalul în care frecvenţa mijloacelor de transport orăşeneşti va fi mai mare.

Soluţia Ilfovului a fost aplicată deja de Consiliul Local al oraşului Voluntari, care a introdus încă din 2006 autobuze ce asigură transportul public de persoane pe rute care se prelungesc în Bucureş ti. Pe cele patru trasee existente, beneficiază de reduceri elevii, studenţii şi pensionarii, iar pentru bătrânii de peste 70 de ani şi pent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum 28 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum 32 minute
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum 38 minute
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°