Kevin Bacon şi soţia sa, Kyra Sedgwick, pe care telespectatorii Pro Cinema o pot vedea în cel de-al treilea sezon al serialului “Aproape de adevăr”, au mărturisit că nu urmăresc niciodată la televizor filmele sau serialele în care au jucat. Mai mult, Kyra şi Kevin refuză să discute cu cei doi copii ai lor, Sosie, de 17 ani, şi Travis (de 20) despre filme, în general.
“Sincer să fiu, habar n-am dacă Travis şi Sosie au văzut vreunul dintre filmele în care am jucat, eu sau Kyra, spune Bacon. Există un soi de convenţie tacită să nu discutăm despre munca noastră acasă. Iar dacă, din întâmplare, începe la televizor vreun film de-al meu sau de-al Kyrei schimbăm imediat canalul”, adaugă actorul.
În această privinţă, Kevin a fost pe aceeaşi lungime de undă cu soţia sa, care spune că a încercat întotdeauna să-şi educe copiii astfel încât să rămână cu picioarele pe pământ. “Travis şi Sosie trebuie să ne privească pe mine şi pe Kevin ca pe părinţii lor, nu ca pe nişte actori. Nu mă atrage deloc ideea de a ne vedea interpretând nişte roluri, în filme, de a ne surprinde în momentul în care pretindem că suntem alte persoane. Noi suntem cei care le cerem să-şi facă ordine în cameră şi îi certăm când ajung seara târziu acasă. Nu vrem să ne confunde cu personajele pe care le interpretăm”, spune vedeta.
Chiar dacă soţii Bacon încearcă să-şi ţină copiii departe de agitaţia Hollywood-ului, este imposibil ca aceştia să nu fi auzit “prin târg” ce an bun au avut părinţii lor. În 2008, Kyra Sedgwick a fost nominalizată la Globul de Aur pentru interpretarea din “Aproape de adevăr”, iar ultimul film în care a jucat Kevin Bacon, “Frost/Nixon”, a fost nominalizat la cinci premii Oscar. (D.P.)
Kevin Bacon şi soţia sa, Kyra Sedgwick, pe care telespectatorii Pro Cinema o pot vedea în cel de-al treilea sezon al serialului “Aproape de adevăr”, au mărturisit că nu urmăre