Horia Roman-Patapievici: "Sunt momente când ne dăm brusc seama că suntem de fapt complet descoperiţi. "

Deşi aparent formăm o societate şi, de bine de rău, străbatem cot la cot (adică în solidaritate) vremurile care ne-au fost date, descoperim deodată că oameni despre care am crezut că sunt ca noi, de fapt nu sunt şi că suntem lăsaţi în ofsaid fără nici un fel de avertisment, în cele mai grele împrejurări.

Înţelegem deodată că, deşi toţi vorbim de patrie şi de datorie, unii dintre noi nu dau doi bani nici pe ţară, nici pe datorie; descoperim că aceia care nu se sinchisesc decât de puterea şi averea lor se află întotdeauna în poziţii-cheie şi că, din poziţiile pe care le ocupă, ne fac întotdeauna tot răul de care sunt în stare (cum ar fi să ne trimită la moarte sau să ne arunce în mizerie). A te simţi „complet descoperit“ înseamnă a înţelege că eşti la cheremul unor indivizi a căror putere nu este egalată decât de răutatea lor, iar cu această putere îşi bat joc de noi. Istoria noastră abundă în astfel de situaţii.

Când România a intrat în Primul Război Mondial, toată lumea a descoperit că soldaţii noştri erau şi prost echipaţi, şi prost înarmaţi, şi prost conduşi. Doi ani de neutralitate nu folosiseră armatei să se pună la punct, ci slujiseră afaceriştilor să facă bani pe seama ei. Când România a primit ultimatum să cedeze Basarabia şi Bucovina, două consilii de coroană au fost de-ajuns pentru a dezvălui şi că miniştrii sunt incompetenţi, şi că şefii armatei nu vor să se bată, şi că şeful statului decide să nu se împotrivească dezmembrării României. Între pactul Ribbentrop-Molotov şi ultimatumul sovietic, nicio autoritate a statului nu a făcut nimic pentru a pregăti ţara de război, cu toate că războiul deja începuse, iar noi nu îi puteam scăpa.

Faptul că şeful statului a fost silit să abdice câteva luni mai târziu nu