Sorin Ioniţă: "În 1997-’98, cu o populaţie speriată, exasperată de inflaţia care sărise din nou de 100% şi aflată în pragul colapsului financiar, România s-a apucat în fine cu hotărâre de restructurarea industriei grele şi tăierea muntelui de subvenţii absurde care alimentau sectoare neproductive."

În paralel, a abandonat pălăvrăgeala inutilă, bovarismele şi căutarea de modele exotice, apucându-se de dialog serios cu Uniunea Europeană în vederea aderării. Costurile sociale şi politice au fost imense, dar rezultatele se văd azi, zece ani mai târziu: suntem membri în NATO şi UE, iar ţara a promovat în altă categorie, urcând de la un PIB african de sub 2.000 de dolari/cap, la unul de stat mediu dezvoltat, de vreo 7.000 de dolari/cap.

Dincolo de bâlbâielile politice şi unele episoade hilare din perioada Convenţiei Democrate, acesta este câştigul esenţial, care rămâne. Până la urmă, deşi e ciudat să recunoşti asta într-o ţară obişnuită să se lamenteze şi să vadă mereu partea goală a paharului, progresul este unul spectaculos şi rapid. Întrebarea e: ne putem mobiliza oare pentru a folosi şi în 2009 criza ca oportunitate de reformă? Raportul anual publicat azi de SAR lansează exact această provocare: ca un luptător de jiu-jitsu, de a întoarce o situaţie grea în favoarea noastră, utilizând anul dificil 2009 pentru a finaliza agenda de reforme, în special în sectorul public. Dacă în anii când plouă cu bani la buget e mai greu să pui în practică măsuri nepopulare, poate că măcar acum, când resursele în vistierie sunt drămuite, s-ar putea trece la raţionalizarea administraţiei publice, o temă ocolită cu grijă în ultimii ani.

În primul rând, pentru menţinerea unui deficit bugetar sustenabil trebuie întărit controlul asupra cheltuielilor publice, cu precădere cele curente şi de personal, mergând până la îngheţarea salariilor în sectorul public