Mă văd nevoită să fiu de acord cu Costi Rogozanu, ceea ce nu mi se întâmplă zilnic, atunci când califică drept rasistă teoria lui Cristian Tudor Popescu (Sportivitate.ro), potrivit căreia Marian Cozma ar fi fost ucis pentru că era alb, înalt și frumos, iar ucigașii săi „sunt indivizi care măsoară aproximativ 1,70 m. Sunt scunzi, ţigani şi urâţi”.

Precizez că nu sunt o adeptă a corectitudinii politice în formele sale extreme, care sufocă libertatea de expresie și distorsionează realitatea dacă nu se potrivește cu propriile prejudecăți, dar nici nu mă împac cu practica jurnalistică de a prezenta realitatea parțial, ignorându-i complexitatea, așa cum o vedem ilustrată astăzi la televiziunile de știri. Ca să mă fac mai bine înțeleasă, voi recurge la un episod din istoria relațiilor pe care familia mea, ca orice familie din România, a fost nevoită să le aibă cu poliția. Cu mai mulți ani în urmă, într-o seară geroasă, un grup de romi l-a tâlhărit pe fiul meu în Parcul Floreasca, ținându-i cuțitul la gât până când le-a dat tot ce i-au cerut - ceas, canadiană, patine etc. Încrezători că timpurile se schimbaseră și poliția era de acum cu noi, ne-am dus imediat la Secția 1, care era plină ochi de polițiști relaxați și binedispuși. Amabili, ne-au explicat că nu se pot ocupa de caz pe moment, dar va veni cineva la un moment dat să facă o reconstituire. Nu a venit nici până în ziua de azi, dar ceea ce aș vrea să scot în evidență este că, dacă agresorii fiului meu erau țigani, poate scunzi, poate mai puțin frumoși, polițiștii care ar fi trebuit să-l apere erau albi, unii chiar înalți și arătoși. Cum tot albi, români neaoși, urmași ai lui Decebal și Traian, erau și po lițiștii care, cu câțiva ani mai târziu, au refuzat să ia amprentele de pe capota mașinii care fusese spartă, deși erau vizibile cu ochiul liber, sau cei care, chemați în urma unei spargeri la domiciliu, ne-au lu