Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speră într-un miracol

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 22 februarie 2009 ·

Constănţenii au de recuperat 8 goluri din meciul tur

Învinşi la scor în Slovacia, 33-25, de Tatran Presov, în prima manşă a "optimilor" Cupei Cupelor, constănţenii nu renunţă la visul calificării în "sferturi". Elevii lui Zoran Kurtes se agaţă de orice speranţă în returul programat azi, de la ora 11:00, în Sala Sporturilor din Constanţa.

"Trebuie să gîndim pozitiv. Am mai avut răsturnări de situaţie de acest gen şi sînt convins că băieţii vor face totul şi de această dată", a declarat directorul executiv al HCM, Nurhan Ali. Jucătorii au cerut sprijinul publicului, mai ales că au un moral scăzut, după două înfrîngeri consecutive. "Suporterii să se aştepte la un meci pe viaţă şi pe moarte pentru că vrem să facem imposibilul. Cred că Tatran Presov este o echipă de bătut la nouă goluri pentru că diferenţa de valoare nu este, în nici un caz, cea din Slovacia!", a spus pivotul Silviu Băiceanu.

Faţă de partida din Slovacia, tehnicianul sîrb are la dispoziţie întreg lotul, pivotul Petr Hejtmanek revenind după o perioadă lungă de absenţă, cauzată de o entorsă la glezna piciorului drept.

FLASH

CHALLENGE CUP / Bucovina Suceava-Liberty S. Bernardo 34-29

Primul pas spre "sferturi"

Debutantă în cupele europene, Bucovina Suceava este foarte aproape de calificarea în "sferturile" Challenge Cup. Echipa pregătită de Petru Ghervan a învins ieri, la Suceava, cu 34-29 pe Liberty S. Bernardo din Portugalia, returul fiind programat azi, de la ora 11:00, tot în România. Moldovenii au condus cu 18-14 la pauză, iar în repriza a doua au avut şi 11 goluri avantaj! Pe fondul relaxării sucevenilor, portughezii au redus însă din diferenţă, dar calificarea pare jucată. Azi vor evolua, tot în Challenge Cup, UCM Reşiţa, de la ora 18:45, în deplasare cu Vardar Skopje, şi Ştiinţa Bacău, acasă, de la ora 11:00, con

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 47 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°