• "Exista foarte putini romani care vin in Italia si comit infractiuni, asta pentru ca legea din Italia nu functioneaza. In Romania furi o data si mergi la inchisoare zece ani, in Italia furi de zece ori si nu se intampla nimic", este de parere Giancarlo Germani, liderul Partidului Identitatea Romaneasca
Partidul Romanilor din Italia a lansat un apel catre presedintele italian Giorgio Napolitano si catre premierul Silvio Berlusconi sa puna capat romanofobiei, linsajului mediatic si derapajelor xenofobe, relateaza pagina online a agentiei APcom. "Opriti linsajul mediatic si derapajele xenofobe", a cerut Giancarlo Germani, liderul Partidului Identitatea Romaneasca (PIR), intr-o conferinta de presa organizata sambata la Roma. Potrivit lui Germani, datele statistice contrazic opinia generala despre imigrantii romani. "Conform datelor oficiale, ale organizatiei Caritas-Migrantes si ale Ministerului de Interne, din cei un milion si 16 mii de detinuti, doar 2.828 sunt romani, adica 0,2 la suta, fata de 3,4 la suta algerieni, 2,2 la suta albanezi, 1,2 la suta marocani. La Roma, potrivit datelor carabinierilor, de la 1 ianuarie pana acum din cele 1.421 de persoane arestate doar 16 la suta sunt romani", a spus Germani.
Germani a criticat abordarea presei italiene, care a acordat spatii limitate violarii unei italience de catre tatal adoptiv italian, prezentand insa cu prioritate infractiunile comise de romani. "Sa nu uitam ca 85 la suta din agresiunile sexuale au loc in familii, iar la Roma violurile au scazut cu zece la suta, desi se pare ca exista opinia ca numerosi romani seamana teroare in parcuri. Credem ca presiunile mediatice, acest linsajul mediatic care ne-a vizat a avut exact rolul adoptarii acestor legi, de genul celei cu patrulele de voluntari. Dar cifrele statistice spun contrariul", a argumentat Germani. Conferinta de presa a fost